Dragul meu sunt zile in care gura mea nu simte decat un gust amar lasat de amintiri si de viata,in general.Cred ca sunt prea mica,prea necoapta ca sa inteleg lumea si modul in care ea functioneaza.Sunt zile in care ma lupt cu realitatea si ea ma doboara,zac la pamant mult timp,imi e greu sa ma ridic,insa cu timpul o fac.Blogul meu e un fel de prieten gata oricand sa ma asculte...e mai mult decat un prieten,e cutie cu secrete.Vezi tu., fiecare postare ascunde sentimente puternice,cuvintele daca sunt decojite cum trebuie arata un drum,drumul pe care l-am parcurs in viata mea.In ciuda faptului ca m-ai cunoscut ca fiind o persoana vesela,viata m-a invatat si pe mine ( cum sunt convinsa,ca si pe tine ) sa zambesc fals,sa pastrez pe chip o bucurie straina,ce nu e a mea in totalitate.Sa nu crezi ca sunt oarba si nu vad frumusetea, e peste tot in jurul meu, ma face fericita pentru un timp,insa cand descopar ca nu e a mea, ca nu-mi apartine ma intristez caci ma gasesc tot singura.Stii asta e cea mai mare durere a mea, mereu am fost singura.Cand eram mica stateam toata ziua in leaganul din spatele casei si cantam sau ma jucam cu florile pe marginea strazii.Mai tarziu, cand am crescut, mi-am petrecut adolescenta, singura, in camera mea.Fara parinti care sa spuna "te iubesc" sau "o sa fie bine", fara mangaieri,imbratisari sau ganduri bune, cu un ciocanit in usa urmat de "hai la masa" si un aratator ce interzicea.In adolescenta nu am cunoscut sfaturile calde,inmiresmate ale mamei,m-am lovit de raceala, plictisul si lipsa ei de timp pentru "copilariile mele".Certurile,tipetele, " nu-urile" au impus distanta si au instalat frica pentru femeia care trebuia sa ma ajute,sa ma protejeze.Ca sa-i castig bunatatea, ca sa ma ridic in ochii ei, sa devin vizibila m-am transformat intr-o sclava.Am invatat bine,am castigat premii, am crescut-o pe sor'mea ca in schimb sa primesc o imbratisare,un zambet.Pentru mine,insa, gura mamei nu zambea,buzele ei nu croiau cuvinte calde,mangaietoare.Pe suflet mi-au ramas urmele nerecunostintei lor,a parintilor.Usor, usor dintr-o persoana puternica m-am transformat in una falsa,lipsita de incredere,slaba, impulsiva,disprata,paranoia,mereu cautand sa fiu altcineva.Noptile adormite cu lacrimi in ochi si-au pus amprenta pe fata mea fara zambet,insa speranta ca voi pleca imi stralucea in privire.
Acum mi-am indeplinit visul,insa sunt tot singura.Vezi tu e atat de ciudat cum istoria se repeta, se schimba doar decorurile, cateodata personajele,insa durerea e aceeasi.Nu pot nega ca la inceput, cand am cunoscut prima oara orasul, am fost fericita...am zburat o perioada.Insa realitatea m-a tras de un picior si am cazut dupa norul meu,de acolo de sus.Mi s-a dus lucirea de copil din ochi in cadere, inca sunt plina de sange si la pamant.Cateodata imi doresc sa renunt si plang,ma sfasii singura, insa dupa ce-mi odihnesc ochii plansi ma sperii si-mi zic "trebuie sa lupt".Indiferent daca o sa fie bine sau rau o sa lupt caci trebuie sa ajung cine mi-am propus...inainte de toate vreau sa ma vindec.Mai devreme sau mai tarziu iti voi spune ce a, caci sunt convinsa ca voi avea nevoie de ajutorul tau, insa pana atunci nu-ti pot spune decat "multumesc" si " ai grija de tine".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu