Pe cortina de pleoape se
jucau petele de lumină viu colorate: cele roşii
ca macii copţi în mijlocul verii se luau de mână cu spicele galbene ce brăzdau
de la un capăt la altul membrana ce ascundea irisul cafeniu.
Petele se jucau…se jucau
până când dintr-un punct din mijlocul capului au început
să curgă gândurile, lichide, cristaline, în care se
oglindeau imagini, se reflectau
luminile colorate de pe pleoape.
Urechea a început imediat să
făurească sunete: ciripit de
păsărele, curgerea lină a unui izvor, trosnetul pietrelor lovite de apă,
freamătul copacilor.
Din sertarele cu amintiri
alergau copacii şi izvorul şi păsările şi pietrele şi câte şi mai câte.
Dintr-odată nasul s-a strâmbat uşor şi a început să le simtă parfumul, nările s-au dilatat şi au
aspirat aerul curat, oxigenul pur, au pătruns odată cu ele şi razele soarelui şi
mirosul fluturilor, al albinelor şi al florilor.
Teama şi frica au curs prin vene,
au pătruns în plămâni până când au fost expirate…
În boaba de neghină a orbirii am aprins... simţurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu