debit/ stând goală...

      Azi, mai mult ca oricând, am fost împinsă să scriu şi nu poveştile aiurite pline de fantezie pe care le scriu de obicei ci povestea mea despre ceea ce sunt, ceea ce am devenit, cum m-au făcut alţii să fiu şi cum vreau să fiu.E câteodată în mine o forţă atât de mare care dă la o parte sufletul inocent de copil naiv, o forţă care imi face fiinţa să se afirme, să se ridice şi să urle “exist şi vreau să trăiesc frumos”, chiar dacă în interiorul meu se dă o luptă a contrastelor, există un teren de luptă unde puritatea, credinţa, iubirea, fantezia se confruntă permanent cu realitatea, cu faptele concrete, dar într-un cuvânt sunt eu, fără cortina de ruşine care să mă acopere,să-mi ascundă sfiala şi sensibilitatea, fără zbuciumul şi impulsivitatea care să mă apere…mă descojesc de teamă şi tot ceea ce rămâne, acel miez piersiciu ..sunt eu…

Un singur om a văzut dincolo de carcasa de piele, prin ochii mei, mi-a văzut sufletul, un vecin ce avea probleme cu auzul şi de cele mai multe ori mă temeam să vorbesc cu el să nu se simta jignit că folosesc un ton aşa  ridicat, mă rog, el imi spunea “artista” şi mai în gluma mai în serios sunt o nebuna iubitoare de artă, o maşinărie de ideii şi vise,un copil mare sau aproape…însă încerc să mă vindec de tot acest joc ca să fac faţă realităţii, dar nu în totalitate.Ca să înţelegeţi mai bine, lumea prin ochii mei se vede atât de diferit şi puterea unui cuvânt are asupra mea are un efect apocaliptic, sunt fragilă ca un pai pe care dacă-l suflă vântul mai mult se rupe, dacă-l atinge soarele prea tare ia foc, iar dacă plouă peste el se îneacă.Aş minţi dacă aş spune că nu m-am aşteptat sau că nu aştept ca o persoană să mă înţeleagă , să mă descopere şi să mă iubească pentru ceea ce sunt, însă e greu, foarte greu, căci până acum am rămas doar dezgustată de ceea ce am văzut, iar cel mai frumos compliment primit de la un băiat a fost “eşti ciudată”, ceea ce nu am negat, lucru cu care m-am obişnuit să trăiesc până când o să-mi găsesc un rost, o să-mi las forţa din interior să mă cuprindă.

Viaţa mea a fost şi nu a fost frumoasă, ca orice viaţă de om, până la urma trăgând o linie, analizânt..cred ca am avut o viaţă săracă în sentimente de aceea sunt aşa plină de ele şi nu am putut să mă eliberez.; poate s-a întâmplat aşa pentru că nu m-am priceput niciodată să fac alegeri potrivite…poate.În inima mea au încolţit seminţe de iubire pentru oameni care au stat în viaţa mea fie prea puţin, fie prea mult, cert este că nu au mâncat roadele acestei iubiri încolţite, nu au ştiut cum, căci cei care mi-au străbătut sufletul m-au lăsat la un moment dat singură, m-au înlăturat de lângă ei, apoi    s-au întors şi mi-a fost greu să-i primesc, i-am iertat însă nu  le-am uitat stângăcia, am devenit rezervată, i-am lăsat să-şi trăiască viaţa fără mine în ea.Surprinzător este că am cunoscut persoane care mi-au trecut pragul sufletului pentru o perioadă scurtă de timp şi care au fost pentru mine un izvor de “aşa da şi aşa nu”, de la aceste persoane am învăţat, ori împreună cu ele, ori de la ele, că realitatea e crudă.V-am spus că nu fac alegeri potrivite, nu am ştiut să păstrez lângă mine pe nimeni, dar  poate si prietenia cu cineva e precum găsirea jumătăţii ..rară sau poate sunt eu prea critică, prea aspră, egoistă, posesivă şi perfecţionistă, poate doar superficială.Acesta este modul în care m-am oglindit în prietenii mei, în ceea ce priveşte baza genetică…semăn cu mama –instabilitate emoţională, naivitate, spirit casnic, bunătate exagerată, dar am avut grijă să iau şi de la tata câte ceva, mai ales deviza “mai bine stau azi şi las pe mâine”.Simt că inspiraţia mea este pe sfârşite căci nu mai scriu cu aceeaşi ardoare ca la început, aşa că voi încheia scurt:

           

                                                                                                          sfârşit…