Apăsa clapele pianului la întâmplare, ajunsese de unde
plecase, nici mai aproape, nici mai departe, stătea în acelaș loc...toate zâmbetele
alea erau doar niște iluzii, o masca cu care-și amăgea sufletul, doar atât. Buzele
ei șopteau
“ Ai promis că vii, m-ai mințit, m-ai mințit!”.
Era zi de sărbătoare, zi mare, lumea era afară și se bucura,
ea stătea singură și cânta.
”Dante greșea, nu Iadul descris de el este greu de
suportat, ci singurătatea”, gândea ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu