Apa curgea liniştit,strălucea bătută fiind în nestemate, argint şi mercur.Am întins mâna şi am oprit robinetul.Apoi te-am văzut pe hol ,cărai nişte galeţi cu apă, m-am apropiat şi am vrut să te sărut, atunci ai scăpat una dintre găleţi… ai întors capul.Am fugit în pat,întinsă pe burtă am început să plâng…m-ai urmat,mi-ai împărţit părul în două şi ai văzut cărarea, ai găsit drumul, iar apoi mi-ai sărutat nodurile de pe spate, locurile unde se adună vise, acolo unde cresc aripi şi se nasc iluzii.
Am deschis ochii.Briza e atât de rece, luna atât de departe, nu pot să o ating.Aerul rece îmi inundă plămânii, îmi îngheaţă gândurile, am rămas în noaptea rece doar cu unghiile însângerate şi cu buzele tremurânde ce uşor desenează în bezna lichidă cuvinte fără rost sau noimă.M-am urcat pe bloc să aştept moartea, dar între timp m-a invadat uitarea, mi-a umplut venele cu mirosul ei…confuz.M-am întins pe betonul rece şi m-am gândit să ating luna, să străbat cerul…prea mult, prea departe, aşa că mi-am aprins acelaş vis pe care-l fumez în fiecare seară ca pe cea mai bună ţigară.Mai întâi ochii sunt injectaţi de dorinţă…o simţi, o ţii între degete, o aprinzi…inima pulsează, sângele accelerează…Primul fum, nicotina se întrece cu miile de globule, pătrunde în suflet…sufletul răsuflă,urmează al doile fum,o întrecere mai aprigă.
Finalul – un gust amar.Visul meu când se termină îmi lasă pe limbă un gust de moarte, ucide în mine totul şi plasează trecutul acolo unde îi e locul, în urmă.Şi uite aşa zile trec,marcate toate de acelaş vis cu miros de narghilea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu