Sentinţa mi-a scris-o timpul

             Am tras ultima linie .Nu!nu are rost să le număr pe toate.După atâta timp pereţii par a fii din piatră, mă aflu în interiorul unei peşteri pe o insulă pustie…astă e adevărul…de 25 de ani trăiesc liniştit în peştera mea.Mi-a fost greu la început până m-am obişnuit, mâncarea  sărăcăcioasă, apa puţină, multe fiare şi câteodată miros oribil, hoit , miros de sânge uscat.Cu timpul toate mi-au intrat pe sub piele,imi circulau prin vene,făceau parte din întregul meu.Retina se obişnuise cu lumina obscură ce intra printre gratiile de fier,dar şi cu întunericul ce începea prea devreme.

             Azi  pe la prânz citeam liniştit când au venit să mă anunţe că mâine mă eliberez şi trebuie 
să-mi părăsesc peştera…eu nu vreau asta!Dincolo de lumea  mea nu e nimic pentru mine căci timpul meu s-a scurs aici între aceşti patru pereţi de piatră.Aici timpul e un lichid vâscos ce se scurge din tavan,cu fiecare picătură mai trece o zi.Acolo,afară,nu mai recunosc timpul şi probabil nici el pe mine,căci a uitat că exist şi am uitat că există sub o altă formă decât cea pe care peştera mi-a 
arătat-o.Am să mă sufoc înghiţind clipele de acolo.

      Când mi-au adus mâncarea mi-au pus pe tavă un bileţel , “Mâine o să fii liber!”, şi mi-au zâmbit.Gardienii care zâmbesc sunt hidoşi.Ei nu ştiu ce înseamnă libertatea pentru mine.Eu, în peştera mea, în timpul în care mă scald, sunt liber.Eu sunt mai liber ca ei.Pe mine timpul nu mă încătuşează  aşa cum face cu ei…pot zbura în voie,pe când ei sunt robiţi de timp şi de destin.Eu nu sunt bătrân nu are cine să-mi zică asta sau să mi-o arate, însă ei văd zgârieturile timpului de fiecare dată când se uită în oglindă.Tihna vieţii mele dilată clipele, încetineşte mişcările astfel că eu cresc odată cu timpul meu.Afară,unde trăiesc ei, e haos, e grabă, oamenii pornesc pe drumul dintre viaţă şi moarte înaintea timpului, ajung la final înainte ca nisipul să se termine din clepsidră.

        Nu vreau să plec din peştera mea.Afară aş muri căci acolo nu mai e nimic pentru mine,nu e nimic care să mă aştepte.Mâine, zic ei, am să fiu eliberat.Ei nu ştiu, însă, că eu am un prieten, timpul, care  mă  lăsă să uit.Ei nu ştiu, însă, că eu am un duşman, timpul, care nu m-a lăsat să uit.Mi-am înnodat frânghia şi am tras scaunul, am expirat timpul şi am închis ochii liniştit în peştera mea.