vineri, 25 noiembrie 2011

artefact


-         Mă simt… ca o mărgică de sticlă…
-         De ce ?
-         Am senzaţia că dacă o să mă scapi pe jos o să mă sparg în mii de bucăţi…
-         Eşti mărgica mea?
-         Da! M-ai găsit într-o dimineaţă sub o frunză;  plecai la serviciu şi ţi-ai scăpat cheile pe stradă, era toamnă, covor de frunze, de abia puteai să-ţi mişti picioarele, ai bâjbâit cu degetele şi sub o frunză roşie de stejar m-ai găsit.Eram murdară de pământ …ai ezitat ,apoi mi-ai văzut luciul şi ţi-a plăcut , m-ai băgat în buzunar.
-         Mi-am găsit cheile?
-         Shhh!…În tot restul zilei m-ai uitat în buzunarul de la piept.Seara, însă, m-ai găsit şi m-ai spălat, ai zâmbit…zâmbeai de fiecare dată când îmi priveai strălucirea.Te amăgeam că sunt preţioasă, că sunt o perlă, probabil te amuzam, eram precum marfa negustorilor ambulanţi, o imitaţie ieftină care după utilizare îşi arată adevărata valoare.Ştiai că dacă ai să mă fereşti din lumina soarelui aveam să rămân doar o mărgică de sticlă.
-         Şi ce-am făcut?...te-am păstrat?...te-am spart?
-         O perioadă m-ai ţinut pe birou, mă lăsai să mă rostogolesc pe întinderea plană a mesei, când mă apropiam de capăt puneai palma sub bucata de lemn şi mă prindeai.Mi-a fost aşa frică, mă temeam că într-o zi nu o să mă mai prinzi şi am să mă sparg.Într-un final te-ai plictisit, m-ai aşezat într-o cutie cu creioane…am zăcut acolo ceva timp, am tânjit după atingerea ta.Simţeam că ar fi fost mai bine să mă fi lăsat să cad odată decât sa mă abandonezi.Tu nu ai înţeles că asta m-a durut mai mult, căci am fost singură şi nu am avut niciodată şiragul meu de mărgele.Într-o zi, din neatenţie ai mişcat biroul şi cutia a căzut, s-au răspândit toate creioanele, m-am prăbuşit pe covor, dar am fost convinsă că nu ai să mă vezi.Ai început să strângi creioanele şi apoi mi-ai văzut rotunjimea înecată în covor, strălucirea de perlă, ai lăsat totul în urmă şi m-ai cuprins cu degetele suav, fară să mă strângi, m-ai şters şi m-ai pus în buzunarul de la piept.
-         Te-am păstrat!
-         Da! Dar niciodată nu ai băgat de seamă crăpătura care îmi urâţea rotunjimea, m-ai făcut imperfectă, nu ţi-ai dat seama, ai fost prea superficial şi din neatenţie, până la urmă, m-ai lăsat să cad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu