file dintr-o carte (partea I)

 Aseară l-a visat…

 Erau în tren…

Se uitau la câteva fotografii vechi cu ei doi…

Vagonul arăta mai mult ca o cameră căci ea stătea cu capul atârnat în jos şi cu picioarele agăţate pe perete lăsând părul paravan peste canapeaua confortabilă din piele maro.El o privea amuzat şi îi arăta fiecare poză,secvenţă după secvenţă filmul se derula.Atmosfera ce îi învăluia nu vibra sub jocuri de zâmbete,dragoste şi bucurie,ci mai degrabă se pierdeau sub perdeaua de nostalgie,erau doi vechi prieteni ce-şi aminteau clipele de ieri,îşi întorceau privirea spre ceea ce a fost. Asta până când ea a îndrăznit să spulbere liniştea cu o mângâiere,degetul ei fin a alunecat pe obrazul lui,apoi a coborât pe braţ cu un mic foşnet,cu o tresărire,parcă îi cuprinsese frigul.Atunci s-a trezit tulburată din vis,s-a urcat pe pervaz,şi-a aprins o ţigară şi a aşteptat să i se limpezească gândurile.

Cine era acest băiat?

 Îşi scutură uşor capul pentru a îndepărta imaginea lui apoi îşi aminti că în ebraică numele ei este Levana.Cât de fericită a fost când a aflat una ca asta, căci numele Eva era inclus în această traducere.Nu ştia de ce,dar mereu s-a simţit legată de numele Eva,de povestea din spatele acestei femei,de unicitatea ei.O avea pe Eva în ea,pe lângă “n-uri” şi “l-uri” prin venele ei curgea EVA.Această adunare simpla de vocale şi consoane îi defineau personalitatea: era o fată cam şubredă,trăia şi respira prin cei din jurul ei,de o sensibilitate incredibilă şi o urmă de senzualitate ascunsă în ochii mari şi copilăros.Credea în valori ,sentimente şi principii,pe cele din urmă le încălca cu desăvârşire,parcă viaţa îi spunea “trăieşte, nu-ţi creea reguli, de asta mă ocup eu!”.În ceea ce priveşte valorile ţinea la ele,dar nu era sigură ca le înţelege pe deplin,era mai mult o formalitate,un ritm în care fusese crescută.Sentimentele,însă, îi dădeau bătaie de cap,vroia să simtă,să trăiască,să atingă tot timpul acel vârf,acel moment de maximă încântare,suspansul că se află pe marginea unei prăpăstii şi fiecare pas e un pericol…nimic,doar iluzii şi vise şi gânduri.

Se întreba dacă  în douăzeci de ani de viaţă trăise sau simţise cu adevărat ceva.

Îşi lăsase privirea în jos de parcă golul în care privea era de fapt trecutul ei,căuta ceva,o amintire,un gând,o stare.Zâmbind îşi aminti de entuziasmul nebun ce o sufocă,de credinţa ei nestrâmutată că ceea ce îşi propune se va realize,de avântul ce o cuprindea când îi plăcea un lucru.

Era umană!

Se linişti…apoi o maşină roşie îi atrase atenţia,uitase de teamă,de frică,de disperare,deci simţise şi ea,trăise.

Îşi reaminti de el,de vis,iar în gură simţi un gust amar…căută pachetul cu ţigări şi îşi mai aprinse una.Vedea în faţa ei o listă cu nevoi,la o citire mai atentă îşi dădu seama că sunt nevoile ei.În fruntea listei stătea scris cu roşu “DRAGOSTE”.Îşi îndreptă privirea spre cer  şi zări un avion ce tăia marea de albastru cu o panglică albă.Cineva îi spusese odată: “Când vezi un avion se gândeşte la tine.”.Trecuse mult timp de atunci,văzuse multe avioane,până la urmă pe buze îi rămânea aceeaşi întrebare: “cine?”.Mai târziu entuziasmul de a vedea un avion a fost înlocuit cu o îndoială “oare el?”,iar odată ce a crescut şi-a pierdut din farmec.Acum nici buburuzele nu-i mai spun unde are să se mărite,dar poate nu are s-o facă…mintea ei a proiectat în atât de multe feluri viitorul încât  şi-ar dori câteodată să nu mai gândească.Imaginaţia a clădit atât de multe feţe pentru ziua de mâine,când adevărul e că ea aşteaptă ca fluturele din interiorul ei să îşi părăsească coconul şi să zboare.

Momentan întreaga ei fiinţă se compune dintr-o naivitate exagerată,o maturitate timpurie şi o teamă care o sfâşie,toate astea dau personalităţii un aer vechi,uzat,ruginit ce contrastează cu vârsta pe care corpul o poartă cu mândrie,cu rotunzimea ochilor,cu arcuirea genelor şi freamătul buzelor.