Se ridică brusc, respiră căci toate cuvintele o sufocară, însă deodată căzu epuizată pe pat,ca moartă.El o cuprinse în braţe, o stropi cu apă rece pe faţă, după câteva clipe ea îl privea zâmbind:
- Nu te speria, mi se mai întâmplă.
- Ce accident?Spune-mi ce ai păţit?
Tremura, ochii aspri deveniseră blânzi,toate liniile drepte ale feţei i se unduiseră, avea o faţă schimonosită căreia nu îi era caracteristică tristeţea aceea profundă.
- Anul ăsta am fost la mare.Nu eram prea încântată, mă tot frământa ceva…nu-mi amintesc mare lucru, ştiu doar că într-o zi m-am gândit să mă duc mai în larg, nu ştiam să înot, dar îmi plăcea apa aşa că am înaintat până când de abia mai simţeam nisipul sub picioare.Ceva m-a tras, un curent, nu ştiu ce a fost, am început să ţip, dar cu cât ţipam mai tare apa mă adormea mai mult şi îmi tăia rasuflarea.M-a salvat un om ce înota prin apropiere, eram leşinată, suferisem un şoc .O perioadă bună nu am ştiu mare lucru despre trecutul meu, însă aveam vise care mă ghidau, îmi comunicau ceva.Te-am visat de câteva ori, am visat locul asta, totul… ştii unele vise nu au fost clare,altele simbolice, mi-a luat ceva până m-am încumetat să te caut.Oricum doctorii mi-au spus că o să fiu bine şi că treptat o să-mi amintesc totul, dar câteodată sunt confuză, foarte puţin coerentă şi ceea ce spun e vag.Nu te speria , am venit aici doar ca să înţeleg şi îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să plec.Acum eu sunt cea care te roagă să rămâi, căci nu-mi mai este teamă de tine, de apropierea ta care mă amorţeşte exact cum făcea marea
Îi luă palmele mari cu unghii lucioase în palmele ei mici şi începu să-l mângâie ca să-i liniştească inima ce-i bătea ca un bas, pulsul ce-i făcea vena groasă de la gât să se zbată sub pielea albă, aproape translucidă.Îl privi bland,suav timp în care el îşi plecă uşor capul, învins.
-Îmi pare rău, nu am ştiut!
- Nu aveai de unde,cel puţin aşa cred.Oricum nu aveai cu ce să mă ajuţi, atunci nu recunoşteam pe nimeni, abia mai târziu mi-am amintit, erau acolo mama, restul familiei, treptat prietenii.Veneau la noi acasă tot felul de rude şi cunoştinţe şi îmi povesteau diverse evenimente, nu m-am simţit o clipă singură.Asta până când am început să am vise cu tine şi cu locul asta.Nu am spus nimănui despre asta, ceva tainic ne leagă, nu-i aşa?...
Spune-mi , acum că te-am găsit, vreau să ştiu, ce însemni tu pentru mine?Îţi simt prezenţa puternic, e precum o venă ce se zbate în trecutul meu.
- Când ne-am întâlnit prima oară ploua, nu la fel de tare ca acum,dacă îmi amintesc bine era o ploaie sacadată, de primăvară.Mă mutasem, atunci, în apropiere de locul unde stăteai , îţi aminteşti? M-ai aşteptat cu Elena, în faţa liceului, destul de mult timp, ţi-ai pierdut răbdarea repede aşa că ai rezistat şarmului meu când m-ai văzut…spuse el zâmbind.
Pleoapele acopereau pe jumătate strălucirile valurilor din ochii lui, fruntea se încreţise sub amintirile grele ce curgeau printre buzele de măceşe uscate.Ea îl asculta atent, cu gura uşor întredeschisă gata să-i respire fiecare cuvânt, pentru a-l înţelege, a-l descifra, plăpând îl atingea cu privirea.
- Ţin minte că ai mers prin ploaie tot drumul până acasă, căci sub umbrelă nu încăpeam decât eu şi Elena; adevărul e că trebuia să plăteşti pentru dezinteres.Mă enerva că nici măcar nu erai deranjată de lipsa mea de bun simţ, erai mai degrabă încântată de ploaie, te înălţai uşor pe vărfuri,apoi te lăsai pe călcâie, te jucai.Mi-am zis că eşti ciudată.Erai îmbrăcată nu tocmai pe gustul meu,parcă pregătită de înmormântare, nu erai prea frumoasă…nu te încadrai în tiparele mele, în ceea ce căutam la o fată, însă era ceva la tine ce mă făcea să te vreau.Am continuam să mergem amândoi la liceu, să ne întoarcem împreună acasă.Treptat am început să te cunosc, erau zile când te găseam superbă, dar şi zile în care erai posacă, mohorâtă ca o zi de toamnă, eram amuzat de modul în care mă dispreţuiai, măgulirea cu care primeai un compliment ieftin şi de sclipirea de felină gata să atace când îmi răspundeai tăios.Îmi plăcea modul în care străluceai, plină de contraste, erai mai mult decât o provocare, ceva din tine îmi tulbura fiinţa,mă înnebuneai.Când m-am mutat din oraş am interupt legătura timp de un an,iar când te-am regăsit erai mai coaptă,mai încărcată de senzualitate ca niciodată.
În august am plecat împreună la mare,iar între noi era acelaş joc, însă cu alte reguli.Într-o seară ne plimbam pe faleză,ceilalţi rămăseseră într-un bar, cu greu te-am convins să mergem să vedem apusul.Am căutat cel mai retras loc posibil, după nişte stânci, apa ne stropea din când în când, părul tău lucea atât de frumos la apus, apoi ochii tăi, chipul…totul..mă înnebuneai, înţelegi? Nu m-am putut abţine aşa că te-am sărutat cu toată forţa, se pare, căci era să te sufoc, însă asta nu mi-a potolit pofta, te-am sărutat iar şi iar…
Genele ei îi mângâiau obrazul, amorţiseră înveninaţi unul de respiraţia celuilalt, trupurile vibrau sub atingeri catifelate, iar noaptea fu alungată de un oftat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu