joi, 29 decembrie 2011

Tania, copilul toamnei

         Era o seară ploioasă de toamnă când Tania se hotărî să facă o plimbare pe aleea întunecată din centrul oraşului. S-a plimbat douăzeci de minute fără să se gândeacă la nimic, cu mintea goală, doar respirând şi agitându-şi nervoasă braţele pe lângă corp. Într-un târziu şi-a dat seama că e atât de singură, s-a oprit şi a hotărât să viziteze bulevardul cu magazine, să schimbe ruta plictisitoare pe care o făcea când avea nevoie de o pauză de viaţă. Străzile pe care pornise erau presărate cu felinare a căror lumină se juca pe asfaltul ud, invadat de umbrele copacilor înconvoiate de vânt. Deodată se opri în faţa unei vitrine în care îşi văzu chipul, se privi preţ de câteva secunde …era ceva schimbat la ea, părea mai sigură, mai hotărâtă, avea o postură dreaptă, verticală, cu nasu ascuţit şi un pic ridicat, cu umerii drepţi ce alcătuiau împreună cu capul o săgeată aţintită spre cer.I se părea că cea din vitrină îi zâmbeşte crispată, apoi deodată, cu mişcări lente îşi îndepărtează două şuviţe ce-i căzuseră pe umeri.Mişcarea îi atrase atenţia asupra unui buzunar abia închis , atunci Tania cea din vitrină îşi dezvălui adevăratul zâmbet şi desfăcu buzunarul din care începuseră să curgă mii de bancnote, până ce la piciorele ei se zărea un covor de bani şi cărţi de vizită, bijuterii scumpe, sclipiptoare, iar, la final , pică un inel sub formă de ceas pe ecranul căruia era scris cu litere mici “ Totul se cumpără!”. Fata zdruncină din cap şi speriată porni mai departe, până când ajunse în dreptul unui magazin cu ceasuri; îşi dorea de mult unul însă nu găsise ceva care să-i placă, ceva care să i se potrivească.La un moment dat o sclipire îi atrase atenţia, se afla la intrarea în magazin un ceas mare auriu străbătut de lumina celorlalte vitrine ce-l făcea să strălucească în noaptea neagră.Îşi propti privirea în ecranul de sticlă şi îşi văzu încă o dată chipul.Culoarea părului i se schimbase, era de un negru tocit, neîngrijit, avea o faţă ştearsă, numai buzele se evidenţiau prin umbra unui ruj prea roşu pe care îl purtase probabil cu câteva ore în urmă.Observă, apoi, că toate hainele ei purtau etichete ,mii de etichete strălucitoare pe care erau inscripţionate numele unor magazine de lux.Chipul de pe ecranul ceasului îi zâmbi viclean, ridică apoi o sprânceană şi zâmbetul se transformă într-un râs zgomotos şi rece, plin de ură sau de batjocură…La un magazin din apropiere se aprinse o lumina şi Tania descoperi că ceasul în ecranul căruia se privea nu avea cifre, ci litere “ O să calc pe cadavre ca să le am pe toate!”. A clătinat din cap speriată şi a plecat mai departe…o dureau toate, toate pe care le văzuse, ea nu era aşa…nu înţelegea…bulversată s-a îndreptat către staţia de autobuz.Plouase şi asfaltul era plin de ochiuri de apă şi-a aţintit privirea în unul şi s-a văzut aşa cum era: rimelul i se scursese, nici nu-şi dăduse seama că plânsese, ochii îi erau tulburi, un zâmbet trist încerca să-i ridice colţurile gurii,chipul din apă îi spunea “ O să fie bine!” Însă lacrimile curgeau negre pe obrajii ei “Eu nu fac parte din lumea lor!”
          Începuse iar să plouă, îi era frig şi îşi adusese aminte că e prea târziu ca autobuzul să mai vină…oftă!...cineva se apropie de ea şi picăturile de ploaie încetaseră să-i se mai agaţe de păr.
         - Te-am căutat peste tot…hai acasă…o să fie bine!Băiatul cu zâmbet de copil ce îi alunga cel mai adesea toamna din suflet o îmbrăţisă.
        Noapte rămăsese pe gânduri aflându-i povestea Taniei şi cu ajutorul vântului şuieră “Se pare că sufletele ce se nasc în anotimpul polios sunt dedicate toamnei şi îşi asumă fiecare frunză ruginie ce pică din copacii amorţiţi.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu