Manifest – Sunt un erou

                   Trecutul şi viitorul atârna într-un cui ce poartă numele de “azi”.Este o zi mare,o zi în care se produc schimbări,căci prin acest “azi” pot să-l controlez pe “mâine”.Deci azi mă schimb pentru că pot şi vreau şi nu-mi este ruşine.Prea mult timp m-au condamnat pentru ceea ce sunt,dar şi pentru ceea ce nu sunt.Invidia le-a injectat ochii şi au făcut din mine o poveste,m-au reconstruit,fiecare în felul său,m-au conturat cum au vrut doar ca să fiu un subiect de discuţie.Am tăcut şi i-am lăsat să creadă ce vor; au considerat că nu sunt capabilă să mă apăr,însă tăceam pentru că îmi era de ajuns ca eu să ştiu cine sunt.M-au urât atât de tare încât mi-au transformat calităţile în defecte: eram prea cuminte,prea feminină,prea … şi prea…,dar ei nu au ştiut că,de fapt,eram doar prea tristă.Oricum am ridicat capul şi le-am zâmbit când ochii lor îmi brăzdau faţa lăsând urme şi zgârieturi, fără să-şi dea seama că nu m-au urât pe mine,ci persoana pe care ei o creaseră.M-au vorbit cu toţii,fără milă m-au judecat,însă nimeni,absolut nimeni nu a încercat să deschidă uşa sufletului meu să vadă ce se ascunde dincolo de cuminţenia,copilăria şi feminitatea mea.Au crezut că doar măsurându-mi corpul pot să mă definească,astfel s-a hotărât că sunt grasă,mare în şolduri,cu nasul ascuţit,cu ochii asimetrici,cu gura strâmbă.De aici au izvorât defecte peste defecte.Cu timpul începusem să mă întreb,în gând, “oare?”.Slăbise în mine tăria,zâmbetul îşi pierduse din intensitate,capul era din ce în ce mai plecat.Reuşiseră!Apoi le-a fost uşor să mă tragă de mâini,să ma pună în lanţuri şi să mă arate cu degetul.Cuvintele lor îmi sfâşiau sufletul,adunam zdrenţele destinului meu ca să mă recompun.

                   Într-o zi mi-a fost întinsă o mână în strânsoarea căreia am crezut cu toată finţa aşa că am lăsat-o să ia totul,pentru că îmi oferise multe.Însă se pare că mâna mea mică,cu unghiile roşii nu se mai potriveau aşa de bine cu strângerea fermă şi am auzit şoptit la ureche “Tu nu înţelegi,eşti prea copilă!”.Atunci am căzut şi mi-am zdrobit oasele de stâncile cuvintelor lui.M-am pierdut de mine,căci lovitura asta mă spărsese în mii de cioburi.Gura mea nu ştia să spună decât “eşti vinovată!, eşti vinovată!”.Plecam ochii şi lăsam fluturii albaştri să-mi zburde pe obrajii palizi.Zăceam ,aşa că ei se mulţumeau doar sa strâmbe din nas,plictisiţi.Când am început să-mi înec amintirile în uitare m-am ridicat şi m-am acoperit cu un scut,am devenit puternică şi i-am dat la o parte pe toţi.Ar fi trebuit să fiu fericită,dar nu eram,mă eroda singurătatea.

                Azi îmi dau scutul jos.Am să le arăt cum sunt.Azi m-am regăsit. Nu sunt frumoasă,da nici urâtă nu sunt…zeii m-au făurit dintr-un amestec ciudat:sălbăticie şi naivitate.La ce s-or fi gândit oare,când m-au cioplit aşa din gheaţă şi mâl?Şi până la urmă ce mai contează dacă nu sunt cea mai frumoasă?!Din mine se naşte curcubeul căci sunt o adevărată Eva; copilă,matură,luptătoare,cu lacrimi în ochi,plină de dorinţă,scârbită,puternică,slabă,realistă,visătoare,sunt contraste şi culori,nuanţe reci şi calde.Nu-mi este ruşine să zâmbesc strâmb,să fac greşeli.Sunt exact cum vreau să fiu, în pantaloni sau fustă,jucând fotbal sau făcându-mi unghiile sunt tot eu.Acum vă dau voie,judecaţi-mă!Azi mă iubesc aşa cum sunt cu modul meu copilăros de a mă purta,cu singurătatea mea,cu exagerările mele.Azi mă îmbrac în “EU” şi aleg să strig tare “Am reuşit căci sunt o Învingătoare!”.Şi ştii de ce?Căci NU mai am atâta de nevoie de tine şi de ochii tăi în care să mă oglindesc,POT ŞI SINGURĂ.