sâmbătă, 20 august 2011

file dintr-o carte (partea a II- a)


        Soarele era acoperit de nori, iar pe pervazul ferestrei se putea zări o fată cu părul arămiu strâns într-un coc pe mijlocul capului,îmbrăcată cu o cămaşă kaki pe care se evidenţiau carouri verde mentă.Coloana şi piciorul stâng formau un unghi drept,iar capul se rezema pe mâinile ce încercau să îşi menţină echilibrul pe piciorul îndoit din genunchi.Când fuma îşi ridica uşor capul, gâtul i se alungea de parcă ar fi încercat să privească peste un gard, iar mâinile se balansau pe lângă corp.Irisul cafeniu se zărea cu greu printre genele dese, nasul era precum o săgeată, iar buzele întredeschise dezvăluiau nişte dinţi albi şi strălucitori precum perlele.Deodată îşi dădu seama că e târziu, ar fi trebuit să plece de ceva vreme, avea să piardă primul curs.Coborî din pat, apoi făcu un duş, se îmbrăcă în grabă şi ieşi din cameră.
      Unde să se ducă?
      Îşi aminti că visase odată un drum, nişte străzi întortocheate care îl formau şi pe care ea le cunoştea, dar nu a putut să dezlege în totalitate misterul, nu ştia împrejurarea care a făcut-o să străbată acel drum.Mintea îi lucra precum o hartă  pe care erau trasate străzile şi cu un X locul unde trebuia să ajungă ,dar oraşul era mare, unde avea să găsească ce căuta?Se concentră şi pătrunse în vis : era o pădure ce o ameţea cu mireasma frunzelor legănate de vânt.Copacii păreau toţi plecaţi spre un punct în mijlocul pădurii,un punct acoperit,protejat de bolta crengilor.Din acel loc se auzea un sunet lin ce-i umplu întreaga fiinţă cu linişte,simfonia provenea de la o apă cristalină.Îşi scutură capul şi părăsi pădurea.Tot ce trebuia să facă era să găsească sursa râului,dar unde să caute într-un oraş plin cu blocuri şi maşini?! unde avea să găsească pădurea,dar mai ales izvorul?Acest ultim cuvânt a făcut-o să tresară…luă metroul.
      Începuse să picure când traversa podul de pe Dâmboviţa, suprafaţa apei părea o sită luminată ici şi colo de razele soarelui blând de toamnă.Uşor,însă,norii înaintau şi acopereau oaza de lumină,  în mijlocul zilei se lăsase întunericul,acum picăturile cu străluciri de plumb loveau şi mai tare.
Găsise locul de unde trebuia să pornească,unde apăreau primii paşi pe hartă.Drumul era întortocheat,însă picioarele ei mai străbătuseră acel asfalt înecat în ploaie.În faţa a două porţi mari din fier se opri.Privind fix într-un punct pe clanţa masivă din fier…se pierdu printre vise: un cal negru in coama căruia se pierdea vântul îşi odihnea capul pe iarba crudă din faţa unui  castel.Pereţii albi,strălucitori pe care se jucau razele soarelui dispărură din mintea ei şi fuseseră înlocuiţi de ziduri groase,umede şi reci din piatră.Nu intrase în curtea unui castel,dar părea că a lăsat în urmă şi oraşul, pătrunsese într-o lume nouă: o curte veche cu trei case mari,geamuri zgâite,uşi bătrâneşti cu vopseaua cojită.Casa din mijloc era asemănătoare cu un bloc cu patru etaje,în lateralul uşii era o boltă de viţă-de-vie cu frunzele stacojii şi cu struguri stafidiţi.Apăsă pe clanţă,iar uşa se deschise cu un scârţâit uşor ce sperie din somn o pisică pestriţă şi urâtă.Urcă scările precum făcuse într-un vis de acum trei săptămâni,când a fost nevoită să urce mii de trepte,şerpuite,acoperite cu muşchi  verde pe la colţuri,păreau interminabile,iar ea era epuizată.Când simţea că o să o lase toate puterile văzu la capătul scărilor o uşă prin gaura cheii ieşeau razele soarelui aşezate acolo precum florile într-un buchet.Se trezi în faţa acelei uşi şi ciocăni.Pumnii ei mici şi albi zguduiau lemnul şi trezeau la viaţă atmosfera liniştită din spatele acestuia.Se auzi un clic şi atunci loviturile încetară.Din spatele uşii apăru un băiat cu părul negru,ţepos având maxilarele proeminente învelite într-o piele albă proaspăt rasă.După uşa din vis se ivise soarele,acum mintea ei scotocea prin sertarele cu amintiri chipul acestui băiat a carui ochi senini şi limpezi o priveau miraţi
-         Ce faci aici? Curiozitatea îii făcea buzele să tremure,iar sprânceana stângă se arcui sceptic.
  Ea îşi lăsă privirea în jos, ruşinată  de îndrăzneala cu care acţionase, trezindu-se la uşa unui necunoscut, doar pentru că avea atâta încredere în visele ei, în dorinţa de a redescoperi vechile  amintiri.Se întoarse pe călcâie grăbită şi începu să coboare scările.Afară de abia puteai zări ceva prin perdeaua de ploaie, dar se gândea că trebuie să plece de acolo cât mai repede.Când ajunsese în mijlocul curţii un glas o chemă înapoi:
-         Nu pleca!Vino!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu