marți, 23 august 2011

În grabă ( dintr-un jurnal)


            În ultimul timp am fost sufocată de tot felul de gânduri şi stări, am nevoie de spaţiu să scriu, sunt încercănată de frământări şi obosită de monotonie.Aş vrea să dorm suficient de mult încât să nu simt ce se petrece în jurul meu, apoi să mă trezesc în miez de toamnă când natura dispare şi eu să ţin locul frunzelor verzi, a florilor înmiresmate,a nopţilor înstelate, să am mişcările line precum adierea vântului,iar părul să-mi zburde precum razele soarelui în atmosfera plăpândă.Să mă îndepărtez de tot locul asta ca un cavou îngropat în linişte,deranjat doar de nepăsarea furnicilor ce cotrobăie, de feţele întoarse ale creatorilor,de lipsa lor de interes pentru un om chinui de gânduri,măcinat de idei.Până la urmă aşa a fost tot timpul, prezenţa lor- absenţa lor, nimicuri…să închei.
         Mergeam ieri pe stradă, n-am mai suportat să am aripile desfăcute şi să nu pot să zbor, şi am simţit miros de mare, nu m-am săturat de ea, asta pentru că nu am simţit-o încă…m-am amăgit.Acum nu ştiu de ce mi-a venit pe buze un gând de moarte, asta a simţit, poate, şi bunicul când l-au găsit atârnând de o creangă cu ştreangul cravată la gât.Lui i-au şters sărutul morţii de pe buze, l-au găsit la timp, acum stă îndopat de pastille toată ziua şi înjură, cred că blesteamă viaţa pentru ceea ce a ajuns…dar eu?Eu ce pot face? Viaţa mea e un film prost…e ceva greşit în mine! Nefiresc,poate? Ce cotloane din dulapul cu amintiri îmi întunecă viaţa şi nu mă lasă să respir?!Ce creangă a făcut trosc! şi m-a speriat atât de tare încât mi-e frică de ceea ce sunt? “Unde e lumina?” mă întreb în fiecare zi, cred că asta e ultima urmă de speranţă pe care o produce sufletul meu.Cine a zis că trebuie sa fii bolnav incurabil, să fii trist sau să fii sărac sau câte şi mai câte…nu! Poţi să fii sănătos,să nu ai nicio grijă, dar să fie ceva în tine care să te îmbolnăvească fără boală, să te sărăcească fără să-ţi ia…conştiinţa,gândul  ce lucruri grandioase care pot distruge, pot dărâma şi cel mai trainic om.Dacă ele sunt constante ale vieţii, atunci îmi scot pălăria  în faţa ei “Ai câştigat netrebnico, ai câştigat!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu