Ma gandesc ca ar trebui sa caut o alta cale sa respir caci plamanii mei nu mai pot sustine o rasuflare atat de trista.Ma inecu cu suspine,mi se taie respiratia,oftez si eliberez lacrimile ce-mi curg pe obraji asemenea antilopelor din savana ce fug de teama leilor infometati.Nu inteleg de ce nu pot scoate soarele dintre nori ca sa-mi topeasca gheata ce mi-a inclestat fata.
   Ma intreb unde se duc zambetele dupa ce dispar, caci as vrea sa ma duc sa culeg unu,chiar si pe cel mai stramb si firav...

for my lord and master

    Dragul meu sunt zile in care gura mea nu simte decat un gust amar lasat de amintiri si de viata,in general.Cred ca sunt prea mica,prea necoapta ca sa inteleg lumea si modul in care ea functioneaza.Sunt zile in care ma lupt cu realitatea si ea ma doboara,zac la pamant mult timp,imi e greu sa ma ridic,insa cu timpul o fac.Blogul meu e un fel de prieten gata oricand sa ma asculte...e mai mult decat un prieten,e  cutie cu secrete.Vezi tu., fiecare postare ascunde sentimente puternice,cuvintele daca sunt decojite cum trebuie arata un drum,drumul pe care l-am parcurs in viata mea.In ciuda faptului ca m-ai cunoscut ca fiind o persoana vesela,viata m-a invatat si pe mine ( cum sunt convinsa,ca si pe tine ) sa zambesc fals,sa pastrez pe chip o bucurie straina,ce nu e a mea in totalitate.Sa nu crezi ca sunt oarba si nu vad frumusetea, e peste tot in jurul meu, ma face fericita pentru un timp,insa cand descopar ca nu e a mea, ca nu-mi apartine ma intristez caci ma gasesc tot singura.Stii asta e cea mai mare durere a mea, mereu am fost singura.Cand eram mica stateam toata ziua in leaganul din spatele casei si cantam sau ma jucam cu florile pe marginea strazii.Mai tarziu, cand am crescut, mi-am petrecut adolescenta, singura, in camera mea.Fara parinti care sa spuna "te iubesc" sau "o sa fie bine", fara mangaieri,imbratisari sau ganduri bune, cu un ciocanit in usa  urmat de "hai la masa" si un aratator ce interzicea.In adolescenta nu am cunoscut sfaturile calde,inmiresmate ale mamei,m-am lovit de raceala, plictisul si lipsa ei de timp pentru "copilariile mele".Certurile,tipetele, " nu-urile" au impus distanta si au instalat frica pentru femeia care trebuia sa ma ajute,sa ma protejeze.Ca sa-i castig bunatatea, ca sa ma ridic in ochii ei, sa devin vizibila m-am transformat intr-o sclava.Am invatat bine,am castigat premii, am crescut-o pe sor'mea ca in schimb sa primesc o imbratisare,un zambet.Pentru mine,insa, gura mamei nu zambea,buzele ei nu croiau cuvinte calde,mangaietoare.Pe suflet mi-au ramas urmele nerecunostintei lor,a parintilor.Usor, usor dintr-o persoana puternica m-am transformat in una falsa,lipsita de incredere,slaba, impulsiva,disprata,paranoia,mereu cautand sa fiu altcineva.Noptile adormite cu lacrimi in ochi si-au pus amprenta pe fata mea fara zambet,insa speranta ca voi pleca imi stralucea in privire.
    Acum mi-am indeplinit visul,insa sunt tot singura.Vezi tu e atat de ciudat cum istoria se repeta, se schimba doar decorurile, cateodata personajele,insa durerea e aceeasi.Nu pot nega ca la inceput, cand am cunoscut prima oara orasul, am fost fericita...am zburat o perioada.Insa realitatea m-a tras de un picior si am cazut dupa norul meu,de acolo de sus.Mi s-a dus lucirea de copil din ochi in cadere, inca sunt plina de sange si la pamant.Cateodata imi doresc sa renunt si plang,ma sfasii singura, insa dupa ce-mi odihnesc ochii plansi ma sperii si-mi zic "trebuie sa lupt".Indiferent daca o sa fie bine sau rau o sa lupt caci trebuie sa ajung cine mi-am propus...inainte de toate vreau sa ma vindec.Mai devreme sau mai tarziu iti voi spune ce a, caci sunt convinsa ca voi avea nevoie de ajutorul tau, insa pana atunci nu-ti pot spune decat "multumesc" si " ai grija de tine".

                   Dragul meu Lucifer,

    Cred ca alerg,in viata, dupa un lucru care nu este pentru mine,poate exist cu alt scop,am alta menire,pe langa aceea de a murii.Din marele ocean de vise mi se preling in creier iluziile,sunt gaz pentru flacara ce arde mocnit in sufletul meu.Acum m-ai sfatui sa astept si sa am rabdare.Cum sa mai pot face toate astea daca o viata intreaga am asteptat si am avut rabdare?!Cat sa mai astept?Cata  rabdare sa mai am?Asa cum ti-am spus,o viata intreaga am rabdat si am asteptat,la capatul acestor nelipsite stari se aflau iluziile,amagirea.Te-ntreb mai are vreun rost?!Atunci ce altceva mai bun pot sa fac?!Sa renunt la visul meu?!De altfel nu ar fi nici o diferenta intre "eu" cea cu vis si "eu" cea fara vis...sau poate...poate doar iluziile.As putea sa devin rationala?!...rece?!...mai distanta?!...m-ar ajuta?!NU!Uitarea probabil mi-ar face bine,dar cum sa uit cand iluziile se scurg si permit fitilului sa arda?!
 Stii ce e ciudat?!...ca nimeni nu cred ca a strans in suflet atata "dragoste de dat"...problema e ca nu am cui.De fapt acest "cui" este singurul impediment,caci multi sunt cei care vor dragostea,insa doar catre unul singur,acest "cui", se indreapta toata.Si mintea mea e injunghiata de tacerile si lipsa acestui "cui",sangereaza de atata vreme,plange,se zbate pe podeaua umeda de vise si asteapta sa moara.Dar vad ca rana se cicatrizeaza,fara sa fie umplut golul,ci mintea e seaca,caci dorul e mare...si asa am ramas cu o rana pe minte,un mare gol in inima si o rupere de suflet.
Am devenit inerta,fara sa inteleg in totalitate acest cuvant,fara limitele lui,margini,suprafete,varfuri...si se credea ca doar moartea are coasa....ei bine, viata are securea ei si cateodata lovitura vietii te doare mai mult ca moartea.Aceasta din urma te lasa in uitare, simti pentru cateva secunde durerea si apoi mori,e uitare,e somnul ce spala si acele cateva clipe de chin.Dar viata...viata e asa parsiva,te lasa sa gusti din cel mai dulce nectar si apoi te doboara,insa de data asta nu te mai refigiezi in uitare,caci tu joci pe o scena ce poarta numele realitate.Aici nu exista uitare si somn,ci simtire.Te uiti neputincios cum sangerezi,iti plangi de mila,te rogi,disperi...si plin de dureri,chinuit,la sfarsit ...taci; nu mai ai nimic altceva de facut...sau poate mai ai...sa mori.Insa odata ce te-ai obisnuit cu durerea consideri ca nu esti atat de norocos ca sa mori,asa ca iti inchizi aripile,lipesti coconul in care te-ai transformat si astepti sa treci la stadiul de molie,caci gandurile,visele,iluziile,sentimentele se scurg din tine instaland praful,mizeria,microbii,bacteriile...Esti pe drumul cel bun,te transformi in molie.Dupa trei zile...dupa ce iti deschizi noile aripi prafuite,uzate,sterse, atunci te gaseste norocul,caci numai atunci vezi cat de negru esti tu,cat de mic esti,nevaloros si cat de banala si sclipitoare e lumea,primitiva in adancurile ei,te orbeste stralucirea ei falsa,tu nu esti al ei...pe tine te macina ganduri,te framanta idei,atunci inghiti curajul si mori in fata intregii lumi.Intr-un spectacol teribil de lumini si umbre,singuranta,zbor si zambet,te arunci si mori,te ineci si mori,te lasi strivit si mori.Doar atunci,pentru cateva secunde lumea isi opreste respiratia sa o asculte pe a ta...tu esti fara suflare,o molie strivita de perete, lumea se mira,suspina si plange,abia atunci te valorifica si ,apoi, uita.Insa in clipele alea cand iti este ascultata respiratia tu esti mai presus decat lumea.
                                                                                    
                                                                                                          Cu drag,
                                                                                                                     lfloarea ta de mac

 Iubirea lui a fost un fluture alb ce mi s-a asezat pe rochita,mi-a atins cositele,i-am pus mana pe aripi si a zburat.Fluturele asta mi-a atins sanul de fecioara si si-a lasat sarutul acolo ca atunci cand se va intoarce sa guste din vechiul sarut,din vechea betie.Cum o sa fac ca fluturele sa se intoarca,caci sanul meu se zbate?!Rochita,cositele,ochii de copil mirat,buzele rosii si mirosul de flori...vor avea vreun efect?!...nasul rosu de frig?!...parul nins?!...obrajii ce ascund bucuria Craciunului?!...beteala din priviri?!Dar,oare, se mai intorc fluturii?!I-a crescut polenul pe aripi ca sa se intoarca?!Cauta gura lui nectarul buzelor mele sau din cauza iernii mi s-au ofilit florile?!Trebuie sa fie foarte frumoase macesele inghetate din buzele lui si marea.Vreau sa ma inchida in irisul lui,vreau sa ma inec in marea ochilor lui,sa-i strabat muntii,sa-i mangai vaile,sa ma ratacesc in marele canion al trupului lui.Vreau sa descopere in mine ce nici eu nu stiu si nu am descoperit.Vreau ca fiecare particica din pielea-mi sa-l faca sa tresara,fiecare atingere sa-i aduca stralucirea in ochi,soarele in mare.Amurgul pleoapelor sa ne gaseasca goi si imbratisati...(soptit) ... amurgul pleoapelor sa ne gaseasca goi si imbratisati...(soptit)...amurgul pleoapelor sa ne gaseasca goi si imbratisati..

iarna.zapada.tu

  M-am scurs printre amintiri si mirosul lor m-a ametit.Scortisoara,colaci calzi,rumeni, se auzeau scanteile din foc,trosnetul lemnelor...amintiri.Odata eram noi doi cu stelute in par,cu ochii lipiti,cu inimile batand in acelas ritm de chitara.Lacrimile incep sa curga...prea tarziu...izvorul nesecat nu aduce prezentul,ci repeta trecutul si mi-l impregneaza pe obraji...prea mult timp.Am organele putrezite,au prins mucegai si miros oribil doar pentru simplul fapt ca nu ma mai atingi.Am imbatranit in trei luni cat altii intr-o viata...Traiesc in trecut,inchid ochii mult prea des sa te recompun si cand esti acolo,langa mine, intind mainile si dispari...ai disparut cam prea devreme din viata mea,te-ai topit prea repede in mainile mele calde.Am vazut zapada si exact a doua zi a rasarit soarele si a topit-o...am ramas cu nostalgia pe varful limbii.Tot ce-mi doresc acum e sa ninga din tine peste mine...acopera-ma cu ninsoarea ta caci mi-e dor sa-mi fie bine.

Scrisoare pentru micutul meu Lucifer

          Mi-au mucegait gandurile,sunt putrede de atata trecere de timp,insa micutul meu Lucifer iti voi spune o poveste care sa-ti demonstreze ca picatura e mai importanta decat intregul ocean.E vorba in povestea asta despre o fetita care a dus o viata monotona,a fost sechestrata de parintii ei intr-o camera de fildes si a cunoscut acolo setea de cunoastere.Se plictisea zi de zi intre aceeasi pereti asa ca s-a apucat de citit; citea ca o nebuna zi si noapte,cunostea cartile,povestile,personajele,se mintea ca a ajuns sa cunoasca viata din cochilia ei,de acolo.Insa, micutul meu Lucifer, ea nu stia ce e dincolo de pereti,nu stia ce o asteapta.Setea ei crestea,se nasteau in ea mii de guri ce doreau sa se afirme,ce doreau sa cunoasca,sa descopere oceanul asa ca tine.Diferenta e ca ea vroia si picatura,dragostea pe care nimeni nu i-o oferise si credea in ea,cum sunt sigura ca si tu crezi,dar te minti ca nu e asa.Ei bine usile camerei s-au deschis intr-o zi,fetita crescuse,devenise o tanara gata de drum,la fel de insetata de cunoastere.Stii unde a fugit prima data dupa ce a fost eliberata?...la mare.Iubea marea,iar cand a ajuns acolo, in mijlocul valurilor, zgariata de scoici,nisip si pietre si-a dat seama ca si mare o iubeste pe ea...stii de ce?Ia daruit picatura, ia pus-o pe buze.Zbuciumul,setea,toate au trecut,s-a asternut pe chipul ei fericirea,a imbatat-o si a umplut-o cu oceanul pe care ea il vroia,asa cum il vrei si tu.Pentru prima si singura data in viata ei avea absolut totul,ea era luna,era ziua,era lumina ,era absolut totul...totul,micutul meu Lucifer.Din picatura buzelor LUI ea avea totul...Insa povestea asta nu are un final prea fericit pentru ca se pare ca in tanara fata nu murise micuta fetita insetata si astfel s-au nascut greselile ce l-au indepartat pe EL si a dus departe picatura ei.Acum fata asta este stearpa,seaca,stafidita,se scurg vietile din ea,gurile se inchid dureros cu un zambet trist si ea moare in visare.
        Dragul meu Lucifer asteapta sa gusti picatura si apoi ai sa cunosti intregul ocean si ai sa vezi ca am avut dreptate cand am zis ca picatura naste oceanul.

GENEZA SORŢII

Cu ochii roşi de-atâtea idealuri

Cu gura zdrobită,

Cu mâinile sleite de visuri si minuni

Şi-aşteaptă copilul soarta.

Moartea  asteaptă si ea.

Copilul răsufla aievea,

Cu greu plămânii lui vorbeau,

Iar  Moartea respira mireasma

Sorbindu-i sufletul pustiu.

Dar vezi tu,Timpul,o minune,

În pumnul lui copilul a strivit

Şi a creat deşărtăciunea

Şi-a risipit-o pe Pământ.

Cel din urmă a folosit-o,

Ca pe-o sămânţă a sădit-o.

Şi ce să vezi?!Minune mare

Au răsărit: un colţ de soare,

O lacrimă si un strop de cer.

Iar la sfârşit a apărut,copil şi el,un adevăr:

Un suflet căptuşit în carne,

Un gând închis într-o celulă,

O inimă şi două aripi atârnate

 De-un ungher al ponositei lumi.