joi, 7 iulie 2011

Amorţire în miez de vară

       Îmi place când e frig, deschid fereastra şi îmi îngheaţă gândurile, dar mai ales speranţele, acest lucru face mai accesibilă realitatea. Frigul înlatură bruma de vise aşternută pe pleoape încă din timpul nopţii şi mă trezeşte brusc la realitate.De aceea cu cât e mai frig cu atât e mai bine.De mult nu am mai avut un moment de luciditate, aşa că după ce a plouat zdravăn am dat perdeaua la o parte şi am lăsat aerul rece să intre şi să-mi inunde plămânii îmbâcsiţi de amintiri.Primul contact cu vremea m-a cutremurat,mi-au apărut pistrui pe tot corpul,firele de păr strigau “Ne-e frig!!!” . Nu conta, respiram viata şi lăsam în urmă trecutul sau îl strecuram printr-o sită realistă,cerneam speranţele,visele şi păstram faptele,care,nu ştiu de ce, îmi lasau o urma de lumina pe obraz şi sclipiri în ochi.Niciodată realitatea nu a arătat mai gri decât acum, căci mă simţeam mai singură şi mai fără scop ca nicicând…Mă sperii…Închid fereastra…Tăcere. Mă inunda căldura
şi-mi spune “dacă”, “poate”. O mincina! Un mod prin care readuc trecutul şi-l transform în viitor. Aş deschide fereastra,dar mi-e bine în minciună,imi place când există o bariera între mine şi realitate.Lumina  îmi bate în geam şi-mi zice “Deschide!”, însă căldura din cameră m-a încatuşat, un vis mi-a închis uşor pleoapele iar apoi cu gândul la tine am oftat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu