Pierderea timpului în grup face uitarea mai uşoară sau acoperă sentimentele ce cresc zi de zi tot mai mult; pe măsură ce le tai ele cresc şi cresc şi te înţeapă cu spinii lor, iar glumele,zâmbetele forţate clătesc retina plină de gunoaiele trecutului, de resturile de amintiri.Te găseşti la braţul unui prieten bun care te acceptă aşa cum eşti, care nu te critică şi nu se teme de tine sau nu se fereşte să-ţi zâmbească melancolic “am fost şi eu acolo şi am trecut prin asta!”Apoi prezenţa prietenului, cu faţa chinuită de un zâmbet ce stă să se ivească în ochii lui trişti şi blânzi, te intimidează şi te face să-ţi îndrepţi privirea spre geam unde marele oraş îşi întinde poalele rochiei cu blocuri şi cămine şi şosele despuiate şi te face sa spui “o să fie bine cândva!”.Te loveşti iar de cuvinte vagi ce te ameţesc precum fumul din cameră amestecat cu tăria vântului ce-şi face loc şi pătrunde nestingherit printr-o deschizătură.Ne rupem de lumile noastre cu probleme, nevoi, vise şi participăm fiecare cu câte ceva pentru a crea o atmosferă prielnică şi potrivită pentru apariţia a ceea ce aşteptăm cu toţii de mult, şi anume a fericirii.Clădim din cuvinte o barcă ce ne protejează de trecut şi ne ţine în present, între ramele zilei de azi când uităm tot ce a fost, dăm cu mătura şi băgăm mizeria sub preş.Măcar pentru câteva ore să respirăm momente ce înlocuiesc clipele de ieri.Sperăm la o viaţă mai bună,la o fericire mai accentuată şi la dispariţia dezamăgirii, dar te loveşti iar de priveliştea ce se zăreşte pe fereastră, plămânii îţi sunt invadaţi din nou de amestecul de fum şi aer rece,somnul şi moleşeala te doboară…te aşezi zdruncinat pe un pat,crezând…nu mai crezi nimic,căci trecutul te înghite din nou într-un căscat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu